O variantă eficientă în tratarea unui dinte cu grad înalt de afecțiune este tratamentul endodontic (tratamentul de canal).

Endodonția este o ramură a medicinei dentare care se ocupă cu studiul și tratamentul afecțiunilor pulpei dentare și a parodonțiului apical (cement, ligamente parodontale, os alveolar). Cuvântul “endodonție“  provine din limba greacă, formându-se prin alăturarea a două cuvinte: “endon“ = interior, “odontos“ = dinte.

Ce este tratamentul endodontic?

Tratamentul endodontic reprezinta un ansamblu de tehnici terapeutice având rolul de a trata interiorul unui dinte. Tratamentul de canal este una dintre cele mai eficiente proceduri dentare fiind utilizat în eliminarea infecției de la nivelul pulpei dentare.

Primul pas spre efectuarea unui tratament de canal este eliminarea infecției. Pentru a pătrunde la nivelul pulpei dentare, microbii din procesul carios penetrează smalțul dentar și dentina.

Cum se desfășoară o ședință de tratament endodontic?

Datorită evoluției tehnologiei și a procedurilor, tratamentul endodontic modern nu ar trebui să dureze mai mult de 3, 4 ședințe, bineînțeles luănd în considerare complexitatea cazului de alterare a dintelui.

Medicul endodont este medicul specializat în salvarea dinților grav afectați de diverși agenți etiologici, cu ajutorul unor aparate moderne precum: microscop endodontic, micromotor endodontic, generator piezoelectric cu ultrasunete, instrumente pentru obturații / dezobturații, instrumente pentru compactări la cald ș.a.m.d.

Având o practică limitată în endodonție, prin pregatirea constantă, medicul endodont tratează cu o deosebită acuratețe, în comparație cu medicii dentiști care nu pot fi atât de exacți în ceea ce privește diagnosticarea și necesitatea terapiei.

În fază incipientă, medicul va realiza consultația pentru a efectua o evaluare a dintelui afectat și se decide asupra unui tratament. În cazul în care este necesar, acesta administrează un anestezic local pentru a-i crea pacientului o stare de confort pe tot parcursul intervenției.

Va fi aplicat un sistem de digă – o folie subțire confecționată din latex care se montează cu ajutorul unei cleme, având rolul de a izola unul sau mai mulți dinți.

Medicul endodont va detecta fracturile sau perforaţiile radiculare din interiorul dintelui cu ajutorul microscopului endodontic, va îndeparta țesutul pulpar (nervul) inflamat sau contaminat, apoi va steriliza canalul radicular pentru a preveni recontaminarea cu bacterii.

Menținerea sănătații dintelui tratat depinde, în primul rând, de pacient. Igiena dentară se va face conform sfaturilor primite de la medic, dar o mare importanță are controlul efectuat periodic, pentru a ține sub observație evoluția tratamentului endodontic.

Prin realizarea unui tratament endodontic corect veți evita extracția dentară!

Sursă foto: www.google.ro

 

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text.